Toată lumea știe că perierea dinților joacă un rol important în sănătatea generală, dar poate nu se conștientizează modul corect de periere. Asociațiile stomatologice recomandă perierea de minim două ori pe zi; mai jos, prezentăm un scurt ghid pentru efectuarea corectă a acesteia.
Procurarea periuței potrivite. Înainte de perierea propriu-zisă, este important să avem o periuță potrivită pentru noi, aceasta depinzând de nevoile specifice fiecăruia. Dacă urmăriți îndepărtarea plăcii bacteriene, o periuță cu peri moi este cea mai potrivită. Pe de altă parte, dacă vă preocupă curățarea spațiilor strâmte și greu-accesibile, o periuță cu cap mic vă este potrivită.
Nu vă grăbiți. Minimul recomandat pentru perierea dinților este de două minute. Da, poate părea un timp lung, dar acesta este necesarul care asigură curățarea completă a dinților. Dacă vă îngrjorează că nu veți atinge aceast minim, puteți investi într-o periuță cu un cronometru sau doar într-un cronometru.
Fiți minuțios. Înclinați periuța la 45 de grade și asigurați-vă că ajungeți atât pe partea exterioară, cât și pe cea interioară a dinților. Este la fel de importană și curățarea gingiilor.
Fiți blând. În timpul perierii, este important să folosiți mișcări scurte și precise. Acestea asigură ajungerea în zonele dorite, fără rănirea gingiilor. Perierea unui dinte trebuie făcută folosind o mișcare înainte-înapoi.
Nu uitați limba. Perierea limbii este o parte esențială pentru menținerea sănătății orale. Multă lume omite acest pas, însă este unul important atât pentru întreaga igienă orală, cât și pentru prospețimea respirației dumneavoastră.